E criză financiară. Ei şi ce? La noi nu se simte, că noi n-avem niciodată câţi bani ne-ar trebui şi trăim din rate şi datorii. Eu n-am niciodată bani să dau de băut de ziua mea, de aia am fugit la Bucureşti când am împlinit 18 ani şi de asta ne-am adunat la ‘nea Puiu când am împlinit 19.
Criza-i în alte direcţii. E criză de bun simţ. Asta e gravă. Ne scuipăm pe stradă unii pe alţii, că trebuie să ne manifestăm şi noi, nu? Ne împingem, ne vorbim urât şi nu ne mai aşezăm la sfârşitul cozii, că nu avem timp de pierdut cu asta. Unii mai salută din când în când, dar de unde atâta bună ziua? Ce, ziua-i bună? Păi nu-i, cum să fie?
E criză de prieteni. Asta pentru că ideea generală e că prietenii ar fi ăia cu care vorbeşti şi cu care te întâlneşti zi de zi, dar eu nu cred asta. Prietenii mei mă scot rar la plimbări şi nu mă întreabă în fiecare zi ce fac, pentru că nu vrem să ne plictisim unii de ceilalţi. Ei, dar dacă nu le povesteşti unora tot ce faci şi ai secrete, nu eşti un prieten adevărat şi nici ei nu-ţi sunt prieteni adevăraţi, în semn de revoltă pentru trădarea ta. Păi cum să nu le povesteşti totul? Dar de ce să ai secrete? Nu ai suficientă încredere în ei? Păi nu spui tu că sunt prietenii tăi? Măăăăi, dar tu eşti un mincinos! Ruşine! Uite de aia e criză! Pentru că nu ştii tu să fii un prieten bun! Nu ai voie să le spui Iaaaa nu te mai plânge, băi, că ai probleme! Gândeşte-te că alţii o duc mai rău şi mulţumeşte pentru viaţa pe care o ai! Păi aşa se face? NU! Normal că nu! Datoria ta de prieten e să fii alături de el, să plângi cu el şi să-l aprobi când spune că are cea mai urâtă viaţă. Pentru că aşa e. Are dreptate orice ar spune şi tu nu eşti un prieten adevărat dacă îi spui altceva decât asta. Aşa ajungi să nu ţi se mai răspundă la salut pe coridoarele facultăţii. Păi nu? Aţi crescut, aveţi figuri de acum. Trebuie să fii mai orgolios decât ar fi frumos, că doar eşti major şi e democraţie.
E criză de orice. E criză de zâmbete. Câţi oameni necunoscuţi îţi mai zâmbesc acum, cand vă întersectaţi pe stradă şi tu eşti fericit că a venit primăvara? Nu mulţi…Dacă zâmbeşti de unul singur, aşa şi faci feţe de om fericit, eşti ciudat. De unde atâta fericire pe buzele tale? N-ai auzit că e criză? Conformează-te şi fii ca toţi ceilalţi!
E criză de cupluri. Unde-s cuplurile din parcuri? Păi nu-s! Rebeliunea nu le permite să se lege la cap la anii ăştia.
E criză de vise. Sigur, e o ruşine să crezi în Moş Crăciun. Ce să mai spun de vise? Visăm noaptea, dar nu spunem nimănui, că nu ne mai integrăm în societate în felul ăsta. Nu ne mai permitem să ne imaginăm că putem face tot ce ne dorim şi nu putem fi optimişti. Ce înseamnă asta? Optimismul nu are loc aici. Pesimism şi gânduri rele, să întreţinem atmosfera.
Şi ne plângem. Ne plângem de lipsuri, fără să fim recunoscători pentru ce avem. Şi avem muuulte. Dar dacă e criză, ne purtăm ca atare şi uităm de bine. Hai cu rău’, că se poartă!
3 Comentarii
aprilie 15, 2009 la 11:18
La noi este o criza financiara permanenta
aprilie 17, 2009 la 11:31
oricum te afecteaza chiar daca nu direct. but fuck that
daca pledezi pentru fericire si ai numai posturi nostalgice domnisoara 
aprilie 17, 2009 la 21:10
da` n-am numai posturi nostalgice, bă!
)