Se lansează pe 12

Vikloth – Măcar zic ceva [album]

Proaspăt scos din cuptor.

Îl puteţi downloada, comanda sau cumpăra la concerte.

Mie-mi place. Dar nu cred că opinia publică e interesată de părerile mele. Hai, luaţi de-aici: ceilalţi.ro/vikloth

Un alt fel de rutină

ERROR! IQ bellow 0! Stupid women are not allowed to read this post!

1 Mai Muncitoresc

Atunci…

…şi acum

Am fost, am văzut, a trecut.

Am fost înainte de Paşte la o lansare de carte. Una dintre profesoarele mele de germană scrie. Cartea se numeşte IQ, autoarea Jane (Ioana) Rostoş. Intenţionez să achiziţionez şi eu materialul, pentru că prezentarea a sunat bine. Cumpăr, citesc, apoi voi recomanda.

Ei, după aia am fost să luăm lumină, am mâncat mancare de care ne-a privat mama în timpul postului, că-i bine să postim, mă plâng de unghii casante, dureri de stomac şi lipsuri în mare parte. N-am făcut nimic de Paşte. Nici nu l-am simţit. Probabil e şi din cauza evenimentelor care au avut loc înainte şi care mi-au lăsat un gust amar + apatie şi lipsă de chef de orice fel.

Am fost la retro party în Vox şi mi-a plăcut. M-am îmbrăcat altfel decât de obicei şi am râs de reacţiile celorlalţi. ) M-am gândit în seara aceea că trebuie să o bat pe Măriuţa într-o bună zi. Poate o voi face.

A fost şi ziua mea înainte, uitasem. Am primit urări de la mulţi oameni, unii au uitat, alţii s-au prefăcut că ştiau, dar uitaseră şi ei, alţii s-au scuzat mult (Andreea :-w) fără să ţină cont de faptul că NU MĂ INTERESEAZĂ evenimentele astea. Anul ăsta mi-a fost mai indiferent decât până acum. 20 nu e o vârstă pe care am aşteptat-o şi încă tind să spun că am 19 ani. Am scanat nişte fotografii din copilărie, multe de la zilele mele de naştere anterioare şi mi-am dat seama că Andrei zis şi Cucoş era prin preajmă tot timpul. De asta a crezut Petru că am fi fraţi. B-)

Le mulţumesc colegelor mele pentru cadou. Fireşte, mi-au cumpărat o carte din lista de căţi pe care vreau să le citesc pe care am notat-o în agendă. Au văzut, au ţinut minte şi…surpriză! Am primit Bun venit printre maimuţe! de Kurt Vonnegut. S-a dovedit a fi mai puţin interesantă decât am bănuit. Fiecare povestire are, însă, un substrat şi am citit cartea cu plăcere până la final.

L-am văzut pe Clayderman PE STADION. Da, a cântat la pian acolo. Publicul? Unii au rămas cu buza umflată după ce au dat 40 RON pe bilet în condiţiile în care în ziua concertului intrarea a fost liberă. Sunt sigură că mulţi…foarte mulţi oameni, de fapt, nici nu ştiau ce se întâmplă acolo, dar au intrat să caşte gura, că doar e moca. Aşa ne-am trezit cu o gloată de ţărani în jur care nu pot să nu asocieze cuvântul stadion cu seminţe şi alte crănţănele, motiv pentru care au venit cu sacoşe pline de bunătăţi. Şi uite-aşa m-a afumat unu` care sugea ţigara în spatele meu, m-a scârbit duduia de lângă creTzu care după ce a terminat punga de popcorn a scos-o pe aia cu cipsuri şi încă avea sacoşa plină. Ulterior am aflat şi de grupul care a trecut pe la KFC înainte de concert, să se aprovizioneze de acolo. Bogdan şi Anca au fost martorii unor pasări spectaculoase de sosuri de la un ţăran la altul. Magnific!

Am fost apoi la concertul băieţilor de la Toy Machines. Mi-a plăcut.

Iulika mititica a intrat în The Knockers şi e mega bucuroasă. Bravo, uă!

Bombonica puţulica aka George Enescu (aşa o alintă poliţiştii) a împlinit 19 ani! Încă puţin şi mă ajungi, sia! Să trăieşti! Ne-a servit cu vin de ziua ei. Ne-am bucurat cu toţii de el.

Pe blog mi-e lene să scriu de cele mai multe ori, deşi am câteva posturi pregătite care trebuie finalizate.

Vă salut şi mă întorc la citit cărţi.

Din ciclul “Iulika zice”

Eu nu vreau să ajung ca tine la 20 de ani. [...] Cum să-mi doresc un dicţionar?!

…:))

Deci…20

Pam Pam!

Later Edit: La mulţi ani, Camelia! La mulţi ani Anca! La mulţi ani Swamp!

“Criza-i financiară, bă!” Ei, pe naiba!

E criză financiară. Ei şi ce? La noi nu se simte, că noi n-avem niciodată câţi bani ne-ar trebui şi trăim din rate şi datorii. Eu n-am niciodată bani să dau de băut de ziua mea, de aia am fugit la Bucureşti când am împlinit 18 ani şi de asta ne-am adunat la ‘nea Puiu când am împlinit 19.

Criza-i în alte direcţii. E criză de bun simţ. Asta e gravă. Ne scuipăm pe stradă unii pe alţii, că trebuie să ne manifestăm şi noi, nu? Ne împingem, ne vorbim urât şi nu ne mai aşezăm la sfârşitul cozii, că nu avem timp de pierdut cu asta. Unii mai salută din când în când, dar de unde atâta bună ziua? Ce, ziua-i bună? Păi nu-i, cum să fie?

E criză de prieteni. Asta pentru că ideea generală e că prietenii ar fi ăia cu care vorbeşti şi cu care te întâlneşti zi de zi, dar eu nu cred asta. Prietenii mei mă scot rar la plimbări şi nu mă întreabă în fiecare zi ce fac, pentru că nu vrem să ne plictisim unii de ceilalţi. Ei, dar dacă nu le povesteşti unora tot ce faci şi ai secrete, nu eşti un prieten adevărat şi nici ei nu-ţi sunt prieteni adevăraţi, în semn de revoltă pentru trădarea ta. Păi cum să nu le povesteşti totul? Dar de ce să ai secrete? Nu ai suficientă încredere în ei? Păi nu spui tu că sunt prietenii tăi? Măăăăi, dar tu eşti un mincinos! Ruşine! Uite de aia e criză! Pentru că nu ştii tu să fii un prieten bun! Nu ai voie să le spui  Iaaaa nu te mai plânge, băi, că ai probleme! Gândeşte-te că alţii o duc mai rău şi mulţumeşte pentru viaţa pe care o ai! Păi aşa se face? NU! Normal că nu! Datoria ta de prieten e să fii alături de el, să plângi cu el şi să-l aprobi când spune că are cea mai urâtă viaţă. Pentru că aşa e. Are dreptate orice ar spune şi tu nu eşti un prieten adevărat dacă îi spui altceva decât asta. Aşa ajungi să nu ţi se mai răspundă la salut pe coridoarele facultăţii. Păi nu? Aţi crescut, aveţi figuri de acum. Trebuie să fii mai orgolios decât ar fi frumos, că doar eşti major şi e democraţie.

E criză de orice. E criză de zâmbete. Câţi oameni necunoscuţi îţi mai zâmbesc acum, cand vă întersectaţi pe stradă şi tu eşti fericit că a venit primăvara? Nu mulţi…Dacă zâmbeşti de unul singur, aşa şi faci feţe de om fericit, eşti ciudat. De unde atâta fericire pe buzele tale? N-ai auzit că e criză? Conformează-te şi fii ca toţi ceilalţi!

E criză de cupluri. Unde-s cuplurile din parcuri? Păi nu-s! Rebeliunea nu le permite să se lege la cap la anii ăştia.

E criză de vise. Sigur, e o ruşine să crezi în Moş Crăciun. Ce să mai spun de vise? Visăm noaptea, dar nu spunem nimănui, că nu ne mai integrăm în societate în felul ăsta. Nu ne mai permitem să ne imaginăm că putem face tot ce ne dorim şi nu putem fi optimişti. Ce înseamnă asta? Optimismul nu are loc aici. Pesimism şi gânduri rele, să întreţinem atmosfera.

Şi ne plângem. Ne plângem de lipsuri, fără să fim recunoscători pentru ce avem. Şi avem muuulte. Dar dacă e criză, ne purtăm ca atare şi uităm de bine. Hai cu rău’, că se poartă!

La mulţi ani, dragă Jandarmerie! Mori, micule virus!

Felicit Jandarmeria Română pentru cei 159 de ani de existenţă pe care i-a împlinit pe 3 aprilie! Mulţumim că aveţi grijă de noi!

Am fost să văd şi eu cum sărbătoresc jandarmii ziua lor. Frumooos! Chiar mi-a plăcut. Desigur, am fost întrebată de câteva ori unde-i pălăria (de fapt întrebau de Artistul) şi am răspuns de fiecare dată uşor intimidată, că e la Bucureşti şi m-a trimis pe mine în locul lui.

Conferinţă de presă, exerciţii demonstrative, tehnici de autoapărare, câini dresaţi şi Cupa Presei la Tir. Eh, asta pe scurt, aşa. Am împuşcat şi eu o siluetă verde cu cerculeţe albe şi am primit o diplomă…menţiune, dar vorba d-lui Todireanu dacă era un inamic, tot era rănit. Un eventual inamic al meu ar fi fost rănit bine.

Ei, da…aşa iese faţa mea în fotografii.

Surprins de abilităţile mele de trăgaci, un pui de virus gripal a hotărât că-mi trebuie o schimbare de look şi mi-a pictat faţa cu alb (că-i culoarea purităţii), m-a făcut fierbinte, mi-a anihilat simţul olfactiv şi pe ăl` gustativ şi a sporit producţia de mucus la nivel nazal. Nu sunt mulţumită de ce a ieşit. Ne luptăm de atunci.

Sărbătoriţi şi sărbătorite

Nu mă pot abţine.

Tux şi Oana sunt un fel de păcăleli mici. Ei s-au născut pe 1 aprilie. Da` noi îi iubim şi bem dacă vor să ne cinstească.

Bughytza a cam dispărut din aria mea perceptivă, dar nu am uitat de ziua lui. El e pe 2.

Ehehei şi ieri a fost ziua dragului meu Pompido. Alexandrule, te pup în bot (că e zi aniversară) şi tânjesc după o adunare la un film, o bere, ceva.

Vă pup, vă iubesc şi vă urez ani mulţi şi frumoşi!